La Cernăuți a fost marcat „Anul Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”

La Cernăuți a fost marcat „Anul Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”

La data de 5 mai 2018, în orașul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, a avut loc lecția publică de istorie, cu genericul „Rolul lui Ștefan cel Mare și Sfînt în consolidarea statului moldovenesc”.

La Chișinău, în cadrul „Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”, s-a desfășurat Forumul Etniilor

La Chișinău, în cadrul „Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”, s-a desfășurat Forumul Etniilor

La data de 22 aprilie 2018,  Forumul Etniilor cu genericul „Păstrăm moștenirea, făurim viitorul” s-a desfășurat la Chișinău în contextul „Anului Ștefan cel Mare şi Sfînt, Domnitor al Moldovei” Evenimentul a fost organizat de către Comisia pentru relații interetnice din cadrul Consiliului Societății Civile pe lîngă președintele Republicii Moldova, în colaborare cu conducătorii organizațiilor etnoculturale naționale și teritoriale.

Au luat start competiţiile VOIEVOD în cadrul “Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”

Au luat start competiţiile VOIEVOD în cadrul “Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”

Sîmbătă, 24 februarie, în oraşul Criuleni s-a desfășurat Turneul Republican de Luptă Naţională “VOIEVOD”, consacrat Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei.

Al 2-lea eveniment sportiv din cadrul „Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei” s-a desfășurat la Căuşeni

Al 2-lea eveniment sportiv din cadrul „Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei” s-a desfășurat la Căuşeni

Ieri, în incinta sălii sportive moderne a Centrului pentru Tineret şi Sport din oraşul Căuşeni s-a desfășurat Turneul Regional de Lupta Naţională „VOIEVOD”, consacrat Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei.

Acțiune ecologică de amploare la Orheiul Vechi, întreprinsă în cadrul „Anului  lui Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”

Acțiune ecologică de amploare la Orheiul Vechi, întreprinsă în cadrul „Anului lui Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”

Peste 200 de voluntari din cadrul mai multor organizații de tineret au desfășurat o amplă acțiune de salubrizare a rezervației naturale „Orheiul Vechi”.