09 mai, 2018

La data de 5 mai 2018, în orașul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, a avut loc lecția publică de istorie, cu genericul „Rolul lui Ștefan cel Mare și Sfînt în consolidarea statului moldovenesc”. Aceasta a fost  prima acțiune consacrată „Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei” care s-a desfășurat peste hotarele Republicii Moldova.

În cadrul lecției publice de istorie a vorbit domnul Victor Stepaniuc, decan al Facultății de Relații Internaționale și Științe Politice din cadrul IRIM, doctor în istorie, ex-primvicepriministru al Republicii Moldova.

Domnul Stepaniuc a menționat în repetate rînduri măriția lui Ștefan cel Mare nu doar ca strateg militar dar și ca om cu gîndire de stat. De asemenea a fost menționat rolul Moldovei la acea perioadă în sistemul relațiilor internaționale pe continentul european. „Statalitatea Moldovei are o istorie foarte îndelungată. În acest timp noi am trecut prin etape de glorie, prin etape mai grele, însă ca popor, ca urmași ai lui Ștefan cel Mare, noi am păstrat statalitatea moldovenească și asta este cel mai important” – a punctat Stepaniuc.

La rîndul său, Dumitru Roibu, Președintele comisiei pentru tineret din cadrul CSC de pe lîngă Președintele RM, Președintele Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, a menționat că moldovenii sunt supuși astăzi unor tehnici de manipulare extreme, prin care li se cere să renunțe la identitatea proprie, identitatea moldovenească care are peste jumătate de mileniu. „Nu trebuie să uităm că suntem urmașii lui Ștefan, suntem urmașii acelei țări glorioase și e de datoria noastră să ne proslăvim țara și neamul în viitor” – a menționat Roibu.

În cadrul lecției publice au participat peste 70 persoane, printre care elevi, profesori de istorie, reprezentanți ai ONG-urilor locale, reprezentanții diasporei moldovenești din regiune, primari, antreprenori, reprezentanții administrației raioanale de stat Noua Suliță.

De menționat că în regiunea Cernăuți moldovenii sunt al treilea ca mărime, grup etnic, care depășește numărul de 80 mii persoane. În raionul Noua Sulița, populația moldovenească are o pondere de cca 65% din 87 mii 500 locuitori.

În cadrul  „Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”, în regiunea Cernăuți, vor fi implementate mai multe acțiuni, printre care o școală de vară și un festival internațional de cultură moldovenească.