01 noiembrie, 2018

Jocul intelectual „Ce? Unde? Când?” pe tema vieţii și domniei lui Ștefan Cel Mare și Sfînt s-a desfăşurat în incinta Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă.

Competiţia a fost organizată de către Ambasada Moldovei în Federația Rusă și Organizaţia publică regională „Centrul de susținere a tineretului din Moldova”, ca parte a unei serii de evenimente dedicate Anului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, în vederea promovării cunoaștereii țării noastre și a istoriei sale, a personalităţii marcante a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, a cărui rol în istoria noastră, în construirea statalității moldovenești, în crearea și consolidarea relațiilor de prietenie dintre Rusia și Moldova nu poate fi supraestimat. La Joc au participat studenți de la universități precum: Universitatea Rusa a Prieteniei Popoarelor, Institutul de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse (MGHIMO), Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Școala Superioară de Economie “G. Plehanov”, Universitatea de Stat din Moscova (MGU), Institutul de Cinematografie “Gherasimov” (VGHIK), Universitatea Umanistică de Stat din Rusia (MosGU), University of Southern din Danemarca. Studenţii au fost împărțiți în 5 echipe.

Jocul a constat din două runde a cîte 10 întrebări și o întrebare crucială pentru căpitanii echipei.

Conform rezultatelor jocului, a cîștigat echipa „Razele lui Ştefan”, care a primit medalii. Cîștigătorii jocului vor primi, de asemenea, diplome din partea Aparatului Președintelui Republicii Moldova.

Participanţii au rămas mulțumiți și și-au exprimat dorința de a continua ciclul unor astfel de evenimente.