13 iulie, 2018

Pe 3 iulie, în Tohatin, s-a desfășurat cea de-a 2-a ediție a „Turneului Suveranității” care a inclus participarea tinerilor din 5 sate din suburbia Chișinăului la 3 probe sportive.

Turneul se desfășoară al doilea an consecutiv, în Tohatin, la inițiativa tinerilor din localitate. Astfel, tinerii au concurat la 3 probe sportive printre care Armwrestling, Tracțiunea la bară și minifotbal. Peste 50 de tineri au luat parte la această competiție demonstrînd cele mai bune prestații la aceste probe, arătînd interes față de dezvoltarea sportului în rîndul tinerilor în zone rurale. Astfel, dacă la tracțiunea la bară sau armwrestling, tinerii au luptat cîte unul sau unul contra altuia, cea mai mare bătălie s-a dat între fotbaliști. Din cele 5 echipe, din Cheltuitor, Cruzești, Tohatin și Colonița, lupta finală s-a dat între F.C. Tohatin și F.C Colonița. În meciul final, F.C. Tohatin a învins F.C Colonița cu un scor 10:8. Tinerii au rămas mulțumiți de organizarera turneului care avea genericul „Ștefan Cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”. Aceștia și-au exprimat interesul față de tematica Turneului – suveranitatea Moldovei, precum și de „Anul Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei”, decretat de Președintele Republicii Moldova Igor Dodon.