Ștefan al III-lea cel Mare (1457-1504), supranumit Ștefan cel Mare și Sfînt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani. În îndelungata şi glorioasa sa domnie, Ştefan III cel Mare s-a manifestat ca promotor al politicii de consolidare a statului medieval centralizat, stimulator şi proteguitor al schimbului economic cu ţările vecine, iscusit comandant de oşti în lupta împotriva agresorilor străini, ctitor fără pereche al vechii culturi moldoveneşti. Urmărind consolidarea statului, slăbit de războaiele interne şi de incursiunile panilor poloni, crailor unguri şi ale năvălitorilor turci, Ştefan cel Mare promovează o politică de întărire a autocraţiei şi de restabilire a domeniului domnesc. Conştient de rolul bisericii, sinteză a orînduirii medievale existente, el favoriza proprietatea funciară ecleziastică, acordînd bisericii danii de moşii şi lărgindu-i privilegiul de imunitate.

Cu toate că Ştefan cel Mare a fost un apărător convins al orînduirii feudale, politica lui de îngrădire a fărădelegilor marilor feudali şi, mai ales, consecventele şi izbutitele lui eforturi de a apăra integritatea şi neatîrnarea ţării răspundeau în mod obiectiv şi intereselor vitale ale poporului, asigurîndu-i sprijinul acestuia în lupta împotriva turcilor. Consolidînd capacitatea de luptă a Statului Moldovenesc, Ştefan cel Mare eliberează cetatea Chilia (1465), respinge agresiunea ungară în bătălia de la Baia (1467), întreprinde în anii 70 o serie de campanii victorioase în Valahia (Muntenia) cu ţelul, nerealizat, de a o preface într-un stat-tampon în lupta împotriva turcilor, în 1473 Ştefan cel Mare refuză să cedeze Chilia şi Cetatea Albă turcilor. Campania de pedepsire, ce urmează, se soldează cu zdrobirea osmanlîilor în bătălia de la Vaslui (1475). Cu tot succesul tactic repurtat de sultan în bătălia de la Valea Albă (1476), această campanie turcească nu şi-a atins scopul strategic — supunerea Ţării Moldovei. Lipsa de ajutor din partea statelor europene îl sileşte pe voievod să reia (1485) relaţiile de vasalitate cu turcii şi să reînnoiască plata haraciului. În ultimele decenii ale secolului XV Ştefan cel Mare rezistă agresiunii polono-lituaniene. Beneficiază de alianţa politică ruso-moldovenească, care-i va înlesni normalizarea relaţiilor cu tătarii nohai din Crimeea şi va contribui la zdrobirea cotropitorilor poloni în bătălia de la Codrii Cosminului (1497).

Ştefan cel Mare a iniţiat elaborarea operelor cronicăreşti (Letopiseţul anonim al Ţării Moldovei), religioase şi juridice (pravilele slavone din 1472 şi 1495), a construit numeroase lăcaşuri bisericeşti, printre care mănăstirea Putna, unde este înmormîntat.

Prin tradiție, viața sentimentală a lui Ștefan a căpătat o imagine oarecum deformată. La 5 iulie 1463 Ștefan se căsătorea cu Evdochia de Kiev, rudă cu marii cnezi ai Kievului şi marii duci ai Lituaniei, după tată, şi cu marii cnezi ai Moscovei, după mamă, după bunica sa Sofia era rudă îndepărtată şi cu familia imperială bizantină a Paleologilor. Au avut împreună trei copii, Alexandru, Petru şi Elena. Domnița, căsătorită în 1483 cu țareviciul Ivan Ivanovici al Moscovei a avut o viață grea și un sfîrșit tragic. După moartea Evdochiei (1467), Ștefan s-a recăsătorit în 1472 cu Maria de Mangop, descendentă din familiile imperiale bizantine a Paleologilor şi bulgare a Asăneştilor, nepoata ultimei împărătese a Trapezundului şi rudă cu hanul turcoman al Persiei. Maria i-a dăruit lui Ștefan cel Mare doi copii: Bogdan şi Ilie, mort la o vîrstă fragedă. După moartea Mariei de Mangop (1477), fiica domnului Valahiei Radu cel Frumos, Maria Voichița devine soția lui Ștefan în 1478. Ea a dăruit lui Ștefan un fiu, Bogdan (viitorul voievod Bogdan al III-lea) și două fete – Ana și Maria Chiajna.

Țara pe care Ștefan o lasă la 1504 nu mai semăna cu cea de la 1457. Putea spune și el ca Augustus că a găsit o țară de lut și a lăsat una de piatră. Se îngrijise de toate aspectele vieții de stat, ridicase în funcții de răspundere oameni capabili sau militari iscusiți, aconstruit cetăți puternice, ale căror ziduri impresionează și azi. A înălțat biserici și mănăstiri, în epoca lui cristalizîndu-se stilul gotic moldovenesc, pentru a lăsa urmașilor adevărate capodopere. Eminent bărbat de stat, slăvit conducător de oşti, diplomat iscusit şi generos ctitor al culturii moldoveneşti, Ştefan cel Mare s-a bucurat de o binemeritată faimă internaţională, fiind unul dintre cei mai populari şi iubiţi eroi ai folclorului moldovenesc.